Nu-mi place “şi unu”. Sau nu m-am obişnuit cu el încă. Nu-mi place acel “şi”. Nu, nu e vorba de “vai, mie, îmbătrânesc" sau "OMG, ăsta din colţul ochiului e cumva rid?!!”. Parcă vrea mai multe “şi-ul” ăsta, e mai pretenţios cumva, mai sclifosit. Parcă îmi cere să îmi fac ordine în gânduri, când mie îmi stă aşa bine cu ele dezordonate. Îmi cere să merg drept, cu pas uniform, când mie îmi place să-mi întârzii drumul. Îmi cere să iau realitatea de mână şi să o privesc în ochi. Mie nu-mi plac smuciturile ei întotdeauna şi prefer să mai arunc un ochi şi prin alte părţi. Vrea să stau cuminte, să ascult şi să-mi păstrez cuvintele, să nu cumva să rămând fără ele. Am prea multe de spus, nu pot doar să ascult; vreau să fiu (să mă fac) auzită, chiar dacă nu voi spune mereu lucruri frumoase! Îmi ascunde creioanele colorate şi ma mustră cu un “nu mai e timp de aşa ceva acum!”, iar eu nu prea vreau să o iau înaintea timpului.
Sunt sigură că nu peste mult ne vom obişnui şi vom ajunge la un acord: să-mi lase el creioanele, iar eu voi lăsa din naivitatea cu care desenez zâmbete.
Şi cât de departe poţi ajunge fără să distrugi din interior ceea ce aperi la exterior?
RăspundețiȘtergereps. mulţi ani
dragut blogul
RăspundețiȘtergereNumai tu iti poti da creioanele la o parte...
RăspundețiȘtergere@Daphne: să înţeleg, dragă Daphne, că eşti adepta treptelor arse?:) Destul de departe, cred, însă nu neapărat şi autentic. Cred ca poate exista un clivaj interior-exterior şi că-ţi poţi construi o aparenţă în contradicţie cu acel interior. Nu asta îmi doresc. Se numeşte fals în identitate:)
RăspundețiȘtergere@Ianculescu Cristian: mulţumesc! :)
@gooDoctor: uof, da, ştiu, şi asta e partea grea: singur în faţa armatei de roz şi ornaj (a se citi neputinţe, minusuri etc), încercând să o depăşeşti. De aşa ROGVAIV să te tot bucuri:))
Da' care-i graba, ca mai ai de 3 ori pe-atata de trait. :P
RăspundețiȘtergereDa,da,da,tocmai asta e ideea, că nu e nici o grabă:D.
RăspundețiȘtergere