Nu o să ai prea mari bătăi de cap cu mine dacă se va întâmpla să-ţi fiu vecină. Sunt cea mai liniştită şi prietenoasă persoană evăr. Sau cea mai antisocială. Depinde cum mă prinzi. Oricum ai lua-o, nu prea o să ma simţi pentru că am un mers de pisicuţă.
A păşi ca o pisicuţă nu e întotdeauna o calitate. Se mai lasă cu înjurături, dar doar pentru că
Pană nu mă aude venind şi când se trezeşte cu o voce vorbindu-i în ceafă, scapă pe lângă oală/telefon/aftershave/plasa cu cartofi şi un "ce p...ana mea!"
Nici bine nu a atins oala/telefonul/aftershaveul/plasa cu cartofi podeaua, că vecinul de dedesubt, să-i spunem Nea’ Costică, îşi pune pelerina de Captain Obvious pe umeri şi ne bate la uşă să ne relateze evenimentul.
E un cerc vicios, acum văd, şi de la skill-urile ninja pe care le posed mi se trage. Dacă aş avea umbletul normal,
Pană m-ar auzi de fiecare dată şi nu ar mai scăpa oala/telefonul/aftershaveul/plasa cu cartofi, ergo Nea’ Costică va trebui să îşi pună pelerina în cui şi să aştepte momentul în care o să adorm cu laptopul în braţe şi, întocându-mă pe cealaltă parte, îmi va cădea din pat. Şi când se va întâmpla asta, o să zboare până la uşa mea, o să o rupă din balamale şi cu satisfacţie nebună o să-mi spună că am scăpat ceva.
"Auzi, bă nene! o să-i spun atunci. Eu atât îţi spun dumintale, o să-l ameninț eu. N-a fost intenţionat, jur!
Poza
