Un lucru pe care nu credeam că voi ajunge să îl cunosc aşa de bine este sforăitul lui. Mdaaa, sforăitul lu’ Pană e ca un cântecel de care nu te mai saturi, care se transformă uşor în obsesie şi nu te lasă deloc să dormi pentru că nu te mai poţi opri din ascultat. Îl auzi când te culci, când nu reuşeşti să adormi, când te trezeşti peste noapte, e primul lucru pe care îl auzi dimineaţa. Adesea mă surprind stand de veghe ascultând sforăitul ală, inflexiunile lui, crescendo-ul, fiecare modulaţie, cum uneori e puternic şi ferm, iar alteori spus aproape în surdină. După ceva vreme am reuşit chiar să deosebesc între cel pe nas şi cel pe gură, între cel care spune “perna asta nu stă foarte bine” şi cel care emană confort. Cred că şi Pană s-a obişnuit cu ghionturile mele, cu pişcăturile şi ţinutul de nas. Se pare că reuşim să ne completăm de minune în majoritatea lucrurilor. (n_n)
Serios acu’, întoarce-te pe partea cealaltă, nu mă pot concentra! :P
Foarte tare asta =))
RăspundețiȘtergere